Din punct de vedere legal, este obligatoriu să ai anvelope de iarnă (sau all-seasons) atunci când suprafața drumului este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.

Un conducator auto trebuie sa achizitioneze anvelope omologate, in concordanta cu cele inscrise de catre RAR in cartea de identitate a vehiculului si care poarta marcajul M+S (sau M.S, sau M&S). Nu se recomanda anvelope de iarna second-hand, mai vechi de 4-5 ani, sau la care inaltimea profilului lor este mai mica de 4 mm.

Extrase din OUG 5/2011, privitor la anvelopele de iarna si utilizarea lor in vederea cresterii sigurantei rutiere :

“61. anvelope de iarnă – anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz.”

“28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate;”.

“h1) autovehiculul nu este dotat, la circulaţia pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, cu anvelope de iarnă, iar autovehiculul de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi autovehiculul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, nu sunt echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau nu au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate;”.